Criteriile de internare ale pacienților

  1. Pacientul este în stare critică.
  2. Există posibilitatea apariţiei unor complicaţii care pot pune în pericol viaţa pacientului.
  3. Afecţiunea pacientului necesită monitorizare, investigaţii suplimentare şi tratament de urgenţă la nivel spitalicesc.
  4. Pacientul trebuie să fie supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.
  5. Simptomatologia şi starea clinică a pacientului corelată cu alţi factori, cum ar fi vârsta, sexul etc., pot fi cauzate de o afecţiune gravă chiar dacă testele şi investigaţiile paraclinice nu dovedesc acest lucru la momentul efectuării lor.
  6. Elucidarea cazului necesită investigaţii suplimentare ce nu pot fi efectuate la momentul respectiv, iar starea pacientului nu permite externarea.
  7. Afecţiunea de care suferă pacientul nu permite autosusţinerea, iar pacientul locuieşte singur şi este fără aparţinători.
  8. Alte situaţii bine justificate.

Criteriile de prioritizare a internărilor pentru pacienții înscriși pe listele de așteptare 

  1. Unele afecțiuni cu caracter de urgențe medicale ce pot fi tratate în cadrul spitalului nostru, cu personal și aparatura din dotarea acestuia.
  2. Afecțiuni cronice acutizate.
  3. Afecțiuni medicale decompensate.

Criteriile de prioritizare la servicii medicale în Ambulatoriu 

  1. Urgențe medico-chirurgicale.
  2. Gravide
  3. Copii 0-1 an.

Acte necesare pentru internare

  • Buletin de identitate sau Carte de Identitate
  • Trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist din Ambulatoriu de Specialitate
  • Acte doveditoare care atesta calitatea de asigurat
  • Alte documente solicitate pentru internare/consultatie

Norme metodologice privind contribuția de asigurări sociale de sănătate

  • Calitatea de asigurat o au cetatenii romani cu domiciliul in tara, precum si cetatenii staini si apatrizi care au domiciliul in Romania sau au solicitat si obtinut prelungirea dreptul de sedere temporara in Romania in conditiile legii si fac dovada platii contributiei de asigurari sociale de sanatate la fond, denumita in continuare contributie, in conditiile legii si ale prezentelor norme metodologice.

Următoarele persoane beneficiază de asigurare medicală fără plata contribuției

  • toti copiii pina la varsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani pina la 26 de ani, daca sunt elevi, inclusiv absolventi de liceu, pina la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti si daca nu realizeaza venituri din munca
  • tineri cu varsta de pina la 26 ani, inclusiv cei care parasesc sistemul de protectie a copilului si nu realizeaza venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social privind venitul minim garantat, cu modificari si completari ulterioare: sotul, sotia, si parintii fara venituri proprii, aflati in intretinerea unei persoane asigurate
  • persoanele ale caror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege 118/1990privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice,veterani de razboi, vaduve de razboi
  • persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse
  • bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate pina la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte resurse
  • femeile insarcinate si lauze, daca nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara

Aceste persoane vor face dovada încadrării în una dintre categoriile enumerate in articolul menționat prin documente justificative-adeverință sau carnet de asigurat, potrivit fiecărei categorii, astfel:

  • pentru copii in varsta de pina la 18 ani, care nu realizeaza venituri din munca, cu act de identitate
  • pentru tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 ani, cu carnetul de elev sau de student , vizat la zi si cu declaratie pe propia raspundere in sensul ca nu realizeaza alte venituri din munca
  • pentru persoanele cu handicap, pe baza certificatului de incadrare intr-un grad de handicap si a declaratiei pe propria raspundere in sensul ca nu realizeaza alte venituri impozabiledecat cele provenite din drepturile banestiacordate prin legi speciale, precum si cele provenite din pensii sau alte surse si se afla in ingrijirea familiei
  • sotul, sotia si parintii aflati in ingrijirea unei persoane asigurate, pe baza documentelor care atesta calitatea de asigurat a acesteia si a declaratiilor pe propria raspundere, din care sa rezulte ca se afla in ingrjirea unei persoane asigurate si ca nu realizeaza venituri impozabile
  • pentru pensionarii de asigurari sociale, pensionarii militari, pensionarii IOVR si alte categorii de pensionari, pe baza cuponului mandatului postal de achitare a drepturilor sau talonului de plata prin cont curent personal la o unitate bancara si a declaratiei pe propria raspundere, din care sa rezulte ca nu realizeaza alte venituri impozabile decat cele provenite din pensie
  • pentru persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare,pe baza adeverintei eliberate de catre primarul localitatii, din care sa rezulte calitatea de beneficiar de ajutor social
  • pentru bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii, pina la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri dinmunca, pensie sau din alte surse, pe baza documentului justificativ de includere in cadrul acestor programe si a unei declaratii pe propria raspundere ca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse
  • pentru femeile insarcinate sau lauze, daca nu au nici un venit ori alte venituri sau salariul de baza minim brut pe tara, pe baza adeverintei medicale,a certificatului de nastere a copilului-pentru lauze, precum si a declaratiei pe propria raspundere ca nu realizeaza alte venituri sau pe baza documentelor justificative ca realizeaza venituri sub salariul de baza minim brut pe tara

Sunt asigurate persoanele aflate in una din următoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contribuției din alte surse:

  • satisfac serviciul militar in termen
  • se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca, acordat in urma unui accident de munca sau a unei boli profesionale
  • se afla in concediu pentru cresterea copilului pina la implinirea varstei de 2 ani si in cazul copilului cu handicap, pina la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani
  • executa o pedeapsa privata de libertate sau se afla in arest preventiv
  • persoane care beneficiaza de indemnizatie de somaj
  • sunt returnate sau expulzate, ori sunt victime ale traficului de persoane si se afla in timpul procedurilor necesare stabilirii identitatii
  • persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare
  • pensionarii, pentru veniturile din pensii pina la limita supusa impozitului pe venit